Clădirea Palatului Parlamentului

Palatul Parlamentului era cunoscut, înainte de 1989, iniţial sub denumirea de Casa Poporului, apoi Casa Republicii. Situată pe Dealul Arsenalului, clădirea are dimensiunile maxime la sol de 275 pe 235 metri, înălţimea de 84 metri (peste cota zero), iar suprafaţa construită la parter acoperă circa 66.000 m².

Palatului Parlamentului – Clădire – simbol a Bucureştiului

Palatul Parlamentului are o înălțime de 86 m pe şi o suprafaţă desfăşurată de 365.000 m². Este înscris în „Cartea Recordurilor Guinness”, la capitolul „Clădiri administrative”, pe locul al doilea în lume, după Pentagon şi cu o greutate de 4,1 milioane tone fiind considerată cea mai grea clădire din lume.

Pentru construcţia clădirii s-au folosit aproape în întregime materiale româneşti: 1.000.000 m³ de marmură, 900.000 m³ de esenţe de lemn, 2.000.000 tone de nisip, 3500 m² de piele, 550.000 de tone de ciment, 700.000 de tone de oţel şi bronz, 200.000 m³ de sticlă şi 220.000 m² de covoare.

Din istoria Senatului

Senatul a apărut pe scena politică din ţara noastră la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în anul 1864, când românii s-au pronunţat, prin plebiscit, asupra unui document cu valoare constituţională – „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 1858”. Statutul prevedea instiuirea, alături de Adunarea Deputaţilor, a unei noi Camere parlamentare, Senatul. Primul Senat al României a funcţionat ca un „corp ponderator”, având rol de factor de echilibru între puterile statului. El era alcătuit atunci din membri de drept (capi ai bisericii şi ai unor autorităţi publice) şi membri numiţi de domnitor (reprezentanţi ai judeţelor şi înalţi funcţionari ai statului).

Prin Constituţia din 1866, Senatul a devenit un organ ales pe bază de vot cenzitar (sistem electoral în baza căruia aveau drept de vot doar cetăţenii care obţineau un anumit venit anual), dar cuprindea şi câţiva membri de drept: moştenitorul tronului şi fruntaşii bisericii. La acea vreme, câte două persoane din fiecare judeţ erau alese în Senat pentru o durată de opt ani, jumătate din numărul lor fiind reînnoit la patru ani. De asemenea, universităţile din Bucureşti şi Iaşi aveau dreptul de a alege câte un reprezentant propriu în Senat.

Conform Constituţiei din 1923, Senatul şi Adunarea Deputaţilor sunt organe reprezentative alese prin vot universal, pe o perioadă de patru ani. Senatul din perioada interbelică era alcătuit din senatori aleşi şi din senatori de drept – Moştenitorul Tronului, Mitropoliţii ţării, episcopi eparhioţi, reprezentanţi ai confesiunilor recunoscute de Stat, preşedintele Academiei etc. Unii senatori erau aleşi prin vot universal şi direct, în circumscripţii electorale, iar alţii erau aleşi de consiliile locale, de camerele profesionale (comerţ, industrie, muncă şi agricultură) şi de cadrele didactice ale universităţilor din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Cernăuţi.

Pe fondul unor profunde tensiuni politice interne şi al unor ameninţări externe, regele Carol al II-lea a impus, în 1938, o nouă Constituţie, prin care a introdus un regim de monarhie autoritară. Noua Constituţie prevedea, alături de senatorii de drept – dintre care făceau parte şi membrii familiei regale – o categorie de senatori numiţi direct de rege şi o alta a senatorilor aleşi pe baza unui sistem corporatist. Acest sistem împărţea corpul electoral în trei categorii, după criteriul activităţii profesionale: agricultură şi muncă manuală, comerţ şi industrie, ocupaţii intelectuale. Sub regimul dictaturii regale, Parlamentul a devenit un organ decorativ, lipsit de adevăratele sale atribuţii legislative. Senatul era aservit puterii executive, iar regele decidea în problemele majore prin decrete-legi.

Senatul este una dintre cele două camere ale Parlamentului, alături de Camera Deputaților.

Informații și solicitări rezervare

Pentru rezervări, programări și detalii tehnice legate de sălile disponibile.

Telefon

021.414.2954

E-mail

cope@senat.ro

După instaurarea regimului de dictatură militară în toamna anului 1940, activitatea Senatului şi a Adunării Deputaţilor a fost suspendată. Sub presiunea forţelor sovietice şi comuniste, Senatul a fost desfiinţat printr-un decret din iulie 1946. Parlamentul a fost reorganizat într-un singur corp legislativ, Adunarea Deputaţilor, instituţie care a fost transformată, prin Constituţia din 1948, în Marea Adunare Naţională, un organism subordonat total puterii comuniste.

Revoluţia din decembrie 1989 a deschis calea revenirii României la un regim democratic autentic, bazat pe alegeri libere şi pluralism politic, pe respectarea drepturilor omului, pe separaţia puterilor şi pe răspunderea guvernanţilor în faţa organelor reprezentative. În primăvara anului 1990, Senatul a fost reînfiinţat, marcându-se astfel revenirea ţării la tradiţia Parlamentului bicameral, cu adevărat reprezentativ, în conformitate cu valorile statului de drept. La 20 mai 1990 s-au desfăşurat alegeri în mod liber şi democratic pentru Senat şi Camera Deputaţilor, acestea funcţionând şi ca Adunare Constituantă, având misiunea de a elabora noua Constituţie, aprobată, la 8 decembrie 1991, prin referendum naţional. În octombrie 2003, Constituţia a fost revizuită pentru a pune în acord prevederile sale cu noile realităţi social-politice şi cu imperativele procesului de integrare europeană.

Planifică
un eveniment

Descoperă spațiile Palatului Parlamentului și experiența unică a Senatului României. Indiferent dacă organizezi o conferință, un seminar, o recepție sau dorești un tur ghidat, suntem pregătiți să te asistăm în fiecare etapă.

Programează
o vizită